Casa lui Gheorghe Tătărescu: Memorie, arhitectură și continuitate în EkoGroup Vila

În inima unui București interbelic marcat de efervescențe politice și culturale se află o vilă modestă ca dimensiune, dar vastă în semnificații. Casa lui Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru al României, transcende rolul simplu de locuință pentru a deveni un spațiu al memoriei politice și culturale, o mărturie implicită a unor decenii tumultoase. Această vilă, martoră tăcută a evenimentelor care au modelat secolul XX românesc, își păstrează azi identitatea și relevanța prin reintegrarea sa în circuitul public sub denumirea contemporană de EkoGroup Vila.

Casa lui Gheorghe Tătărescu – istorie, arhitectură și moștenire culturală

Gheorghe Tătărescu figurează în istorie drept o personalitate politică de anvergură, cu un parcurs marcat de complexități, iar reședința sa bucureșteană reflectă aceste nuanțe. Situată pe Strada Polonă nr. 19, această vilă interbelică poartă cu sine un limbaj architectural sobru, rezultat al unei colaborări între arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, împletind rafinamentul mediteranean cu ecouri neoromânești. În actualitate, sub denumirea de EkoGroup Vila, spațiul marchează o continuitate culturală rar întâlnită, păstrându-și memoria fără a se cufunda în nostalgii facile.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Născut în 1886, Gheorghe Tătărescu a fost o figură centrală a scenei politice românești interbelice, al cărui parcurs se desfășoară într-un peisaj istoric marcat de frământări profunde. Deosebit de atent la mecanismele reprezentării și funcționării statului, tânărul jurist dobândește la Paris un doctorat cu o teză critică asupra sistemului electoral românesc, apelând la remodelarea acestuia pentru legitimarea efectivă a puterii. De-a lungul carierei, printre multiplele sale mandatele de prim-ministru, traversă conflicte între facțiunile tinere și cele conservatoare din Partidul Național Liberal, dar și momente de criză majore, precum cedările teritoriale din 1940 și ascensiunea autoritarismului sub Carol al II-lea.

Tătărescu se definește printr-o etică a datoriei, evitând orice patos eroic, afirmând sobru că și-a îndeplinit menirea fără a revendica merite excepționale. Contextul politic extrem de volatil, de la dictatura regală la faza postbelică de acomodare cu noul regim comunist, îi trasează o biografie încărcată de compromisuri și controverse, inclusiv de colaborări temporare cu guvernul comunist Petru Groza. Această ambivalență se oglindește adânc în spațiul care i-a fost casă și birou.

Casa ca expresie a puterii și reținerii: spațiul personal și politic

Mutată departe de suprafețe impozante, reședința din Strada Polonă exemplifică o alegere radicală în raport cu tiparele arhitecturale ale elitei politice interbelice: dimensiunea modestă și proporțiile atent calibrate reflectă o cultură a puterii exercitate cu simț de măsură. Biroul premierului, situat discret la nivelul entre-solului, doarme sub semnul unei modestii simbolice greu de întâlnit în spațiile oficiale ale vremii. Intrarea laterală, tratată cu un portal ce evocă robustețea bisericilor moldovenești, stă ca o declarație tacită: puterea nu are nevoie de fast; ea trebuie să se organizeze prin control și echilibru.

În această vilă, care nu se prelungește în ostentație, ci în lumină și relații spațiale, viața privată și cea publică coabitau sub aceeași etică a discretului. Proporțiile și luminozitatea sunt etaloane ale unei culturi care respinge excesele: fiecare spațiu – de la livingul deschis spre grădină la camerele de la etaj, gândite după regulile aristocrației interbelice – reflectă o organizare logică și o disciplină interioară.

Un braț artistic: arhitectura și intervențiile plastice

Proiectul inițial al casei îi aparține arhitectului Alexandru Zaharia, a cărui viziune este mai târziu rafinată de Ioan Giurgea, colaborator și asociat. Acest parteneriat, desfășurat între 1934 și 1937, produce o vilă în care se intersectează elemente mediteraneene cu accente neoromânești – un melanj ce devine recurent în arhitectura bucureșteană a deceniului.

Privirea atentă observă portaluri cu profil moldovenesc, coloane filiforme tratate individual, dar unite în spirit. Detaliile nu sunt simple ornamente, ci «semne» ce dialoghează cu memoria spațiului românesc. În interior, piesa de rezistență este șemineul creat de Milița Pătrașcu, sculptoriță eleva lui Constantin Brâncuși și amică apropiată a Arethiei Tătărescu. Sub forma unei absidiole ce încadrează soba, șemineul devine un punct de convergență între tradiție și modernitate, iar elementele sale au influențat ulterior și alte edificii din capitală.

Materialele interioare – parchetul din stejar masiv, ușile sobru sculptate, feroneria de alamă patinată cu motive medievale – continuă acest mesaj al sobrietății și al continuității culturale. Întregul ansamblu vorbește despre preocuparea pentru calitate și simboluri subtile, nu despre exces sau exhibiție.

Arethia Tătărescu: forța culturală din umbră

Figura Arethiei Tătărescu, cunoscută drept „Doamna Gorjului”, răsare din această vilă ca un actor cultural de primă mână. Nu doar soție a prim-ministrului, ci o femeie cu vocație culturală și socială, Arethia a fost centrul nevăzut al proiectului de amenajare. Ea veghea ca vila să nu cadă în opulență, menținând un echilibru între rafinament și sobrietate, între puterea familiei și conturul discret al vieții private.

Dincolo de rolul său în binefacere și promovarea meșteșugurilor oltenești, Arethia a fost un liant important în circuitul cultural românesc interbelic. Relația cu Milița Pătrașcu și implicarea în revenirea lui Brâncuși în spațiul cultural național subliniază această dimensiune. Astfel, casa nu este doar o amprentă arhitecturală, ci o scenă a unei culturi politice și artistice restrânse, în care femeia unui prim-ministru devine guardianul esteticului și al memoriei.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică și arhitecturală

După răsturnările dramatice ale anilor ’40, destinul Casei Tătărescu oglindește cel al elitei interbelice însăși: expropriere, marginalizare și degradare lentă. Regimul comunist nu vedea în aceste spații monolituri istorice, ci relicte ale unei ordini condamnate, iar compartimentarea brutală, utilizarea improprie și absența politicilor de conservare au alterat relația dintre casă și memorie. Finisajele autentice au fost deteriorate, iar grădina, cândva o oază interioară cu accente mediteraneene, s-a pierdut parțial.

Efectele politice devin tangibile: arestarea lui Gheorghe Tătărescu, uitarea publică, folosirea casei ca spațiu funcțional neutru – toate acestea amplifică distanța dintre biografia principală și spațiul care o ilustrează. În aceste decenii, casa este un punct mut al istoriei, a cărei poveste rămâne negăsită de contemporani.

Post-1989: controverse și tentative de restituire

Revoluția din 1989 deschide un nou capitol, dar nu fără greutăți. Domeniul patrimoniului interbelic este traversat de dileme legate de funcțiune, proprietate și sens cultural. Casa Tătărescu este, în perioada aceasta, scena unor intervenții estetice și funcționale controversate, dintre care cea mai emblematică rămâne transformarea temporară în restaurant de lux. Această schimbare, percepută ca o ruptură brutală în raport cu vocația inițială, stârnește reacții severe în rândul specialiștilor și jurnaliștilor, evidențiind lipsa unei politici mature privind patrimoniul.

Proprietatea trece prin mâini diverse, inclusiv cea a fostului arhitect Dinu Patriciu, al cărui rol ambivalent a generat dezbateri legate de intervențiile asupra interiorului, considerate deseori disproportionate sau nesigure. Această etapă dificilă, marcată de erori dar și de readucerea Casei în atenția publică, precede o restaurare mai riguroasă realizată de un investitor britanic, dispus să respecte proporțiile și detaliile originale proiectate de Zaharia și Giurgea.

Reconectarea cu prezentul: EkoGroup Vila și o memorie angajată

Astăzi, sub numele EkoGroup Vila, casa reintră într-un circuit cultural contemporan ce nu caută să șteargă trecutul, ci să îl integreze responsabil. Destinul inițial și vocația spațiului sunt redescoperite, iar accesele publicului se realizează cu atenție și în condiții stabilite, prin intermediul unor programări și vizite private, demers ce onorează integritatea locului.

Locul devine astfel un nod de lectură multidimensională – moașă a amintirilor politice și culturale, arhitecturale și sociale. Vizitatorul pătrunde într-o vilă ce a fost martoră a dialogurilor dintre Gheorghe Tătărescu, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau Carol al II-lea, un spațiu care, după decenii de tăcere, recâștigă o voce reflectivă și sobră.

• Dimensiunea modestă a casei subliniază cultura puterii exercițiată cu reținere.
• Biroul premierului, discret poziționat la entre-sol, este simbolul unei etici a funcției publice.
• Intervențiile artistice au ambiția de a genera un limbaj propriu, care reintegrează tradiția românească cu modernismul temperamental.
• Arethia Tătărescu se impune ca o prezență esențială în arhitectura și spiritul casei.
• Transformarea actuală conservă continuitatea istorică, păstrând în același timp un rol cultural activ.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, de două ori prim-ministru al României, și o figură marcantă a Partidului Național Liberal, cunoscut pentru rolul său în politica interbelică și postbelică, implicat în multiple momente de tensiune și compromis politic.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Politicianul Gheorghe Tătărescu nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului secolului al XIX-lea.
• Ce stil arhitectural caracterizează Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu exprimă o fuziune între influențe mediteraneene și neoromânești, rezultate din colaborarea arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu detalii artistice semnate de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în formarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și supraveghetoarea atentă a proiectului, influențând coerența estetică și echilibrul sobru al vilei, dar și implicată în viața culturală și artistică a epocii.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa este azi cunoscută ca EkoGroup Vila și funcționează ca un spațiu cultural cu acces controlat, păstrând identitatea arhitecturală și istorică, facilitând astfel reinterpretarea responsabilă a memoriei.

Casa lui Gheorghe Tătărescu nu este doar o vilă interbelică, ci un fragment viu al istoriei românești, o arhivă materială unde se intersectează biografia unei elite politice complicate și o cultură arhitecturală rafinată. Vizitarea acestei rezidențe oferă privilegiul de a pătrunde într-o lume a echilibrului, reținerii și memoriei lucide, o lume în care trecutul nu este nici esteticizat, nici negurat, ci prezentat în complexitatea și ambiguitatea sa. Pentru cei interesați să descopere această punte între epoci, contactează echipa EkoGroup Vila pentru programări și vizite private și pășește într-un spațiu în care istoria continuă să vorbească cu calm și profunzime.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.